O femeie din Târgoviște a filmat clipa în care mama ei a fost introdusă în mai mulți saci de plastic, dezbrăcată și așezată într-un sicriu, în condițiile în care, în primă fază, i s-a comunicat că nu era infectată cu COVID-19.
Disperată, femeia le cere autorităților să-i spună de ce nu-și poate înmormânta mama creștinește. Potrivit acesteia, DSP ar fi precizat pe o hârtie că părintele ei ar fi murit, de fapt, de COVID-19. Diagnostic cu care fiica nu este, sub nicio formă, de acord.
“Nu ne lăsați o îmbrăcăm, să o ducem la biserică creștinește. Cu poliția (cei de la pompele funebre au semnat un act că vor duce sicriul direct la cimitir) o ducem la groapă. Uitați, cum l-a îmbrăcat să își recunoască mama. Dacă ar fi avut COVID-19 îl îmbrăca așa”, se întreabă îndurerată femeia, potrivit Antena 3.
“Distribuiți lume bună, să vadă, că o să ajungem toţi să ne bage așa. Dezbrăcată în sac o bagă. Uitați câtă lume este aici, toată lumea așteaptă să își ia morții în sac fără haine, fără nimic. O traumă pentru noi! A luat coșciugul, nu o îmbracă nu mă lasă să intru. Aș fi intrat să vedeți în ce hal o bagă. Unde trăim? Unde e religia noastră?
Noi avem scris negativ că nu a avut COVID și a scris după aceea cu pixul. Nu vrea să o ducă în biserică oameni buni, nu o lasă în biserică! Cu ce a greșit? Când noi avem scris negativ că nu a avut COVID și a scris după aceea jos pe o hârtiuță cu pixul din mână.
Un om care a avut o funcție, un om cu onoare în orașul Târgoviște, uitați cum i-a băgat hainele peste ea. O pune ca spânzurații”, strigă femeia in lacrimi.